luni, 10 ianuarie 2011

Festive pleasure

Tartine cu icre negre
Una dintre (putinele) binefaceri ale capitalismului este accesul la anumite lucruri care candva le erau permise doar celor cu putere financiara. Desigur ca exista si acum anumite produse de care nu ne putem atinge, dar asta se intampla din cauza pretului exorbitant, nu a faptului ca ne sunt interzise sau ca le sunt destinate doar unor privilegiati. Asa si eu cu icrele negre. Cand eram mica vedeam in filmele americane ca la orice dineu cu staif se servea caviar si sampanie si ma gandeam cam cum o sta treaba cu ouale acelea de peste care se mananca crude. Maica-mea (care fusese intr-o excursie in vechea Cehoslovacie) imi spunea ca au gust de peste si ca pocnesc in dinti, moment in care am devenit mare fan al bombonelelor care explodau in gura, asigurandu-mi prietenii din copilarie ca acelea sunt icre de peste de apa dulce :D. 
Intre timp au aparut si in magazinele noastre adevaratele icre negre, care, dincolo de ideea de snobism cu care erau (sunt) asociate, sunt chiar foarte gustoase, from time to time, in special la momente mai festive. Eu am pregatit aceste tartine pentru a doua zi de Revelion. Au un aspect tare dragut si sunt si foarte gustoase. 
Aveti nevoie de paine toast (mai moale) sau feliute subtiri de bagheta frantuzeasca (pentru timisoreni recomand Fropin) pe care sa le ungeti cu unt si icre negre si pe care sa asezati o bucatica mica de lamaie, et voila! 
BON APPETIT!

5 comentarii:

  1. Icrele fac parte dintre mancarurile care nu le suport ...mai e si tartuful pe lista .

    RăspundețiȘtergere
  2. Tartuf insemnand trufa? Eu nu am mancat niciodata, dar mi-as dori sa incerc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai dreptate ,am gresit ,e trufa ! Are un miros foarte puternic de gaz metan ,am gustat odata si nu mai doresc!chestie de gusturi!

    RăspundețiȘtergere
  4. Angela, si tu ai avut dreptate. Se spune si tartufo, dar nu stiam eu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Uite asa ,invatam !Deci si in limba romana pot sa spun tartufi.

    RăspundețiȘtergere