Summer lovin' happened so fast

Vinete umplute

 

Acum iubesc cel mai mult vara. Cand e pe sfarsite, iar vantul adie molcom  printre frunzele ingalbenite ale copacilor. Acest tip de vara resemnata imi place. Nu soarele arzator de august si aerul irespirabil. Nu culorile parca decolorate de razele prea puternice, nu trotuarele si strazile pline de praf, la capatul carora te asteapta Fata Morgana. Vara - inceput de toamna ma face sa ma simt copil din nou. Primii fiori ai scolii, prima despartire de casa parinteasca, un nou si nou inceput. De ce toate lucrurile importante se intampla oare toamna?

Acum toate parca sunt mai bune. Parca incep din nou sa respir, sa-mi recapat suflul, sa vad lumea in culori, sa simt parfumul naturii si sa ma imbat cu fericirea de a fi. Un pic cam mult lirism pentru niste vinete umplute, asa-i? Cred atunci ca ar fi cazul sa ma opresc si sa trec la lucruri mai prozaice, cum ar fi reteta, care, de fapt nu este chiar o reteta, ci mai mult o idee pentru un pranz gustos de vara resemnata - inceput de toamna. 

Aveti nevoie de vinete (eu am folosit si alte legume: dovlecel, ardei gras) pe care sa le umpleti cu un amestec din carne tocata si orez calit cu ceapa, inabusit pana iti umple aroma din bucatarie, asezonate cu condimentele preferate. Vinetele nu trebuie decojite, tocmai asta e farmecul. Adaugati in tava putina supa sau zeama de legume si dati la cuptor pentru circa 45 de minute.

Cand totul este gata, gratinati cu cascaval si mai lasati in cuptorul oprit 5 minute. Asta e tot. Va doresc o vara resemnata - inceput de toamna minunat!

French croissant si alte arogante

Croissant cu spuma de mascarpone

si cu un sos acrisor de fructe de padure. Asa am incununat o seara frumoasa petrecuta alaturi de prietenii nostri Diana si Adi si pot sa spun cu mana pe inima ca acest desert este nu numai delicios, ci si foarte simplu de facut. Asta pentru ca asa cum v-ati putut da deja seama este „pe jumatate facut in casa”, cum spune o emisiune culinara. Bine, bine, daca tot vreti sa-mi gasiti nod in papura, recunosc: pe un sfert facut in casa. Dar ce conteaza cand la sfarsit iti culegi meritele cu zambetul pe buze, iar egoul tau de bucatar amator creste odata cu centimetrii din talie, semn ca iti place sa gatesti, dar (vai, vai!) adori sa mananci.  Acest desert a aparut ca urmare a unei idei abandonate de tiramisu, cu care vroiam sa-mi suprind musafirii. Cand am vazut croissantele proaspete, m-am gandit ca ar fi placut sa ma surprind si pe mine, asa ca a aparut urmatoarea poveste.

Spuma de mascarpone

250 gr mascarpone

1 ou

Zahar (eu am pus cam 3 linguri rase la galbenus si 4 la albus)

Sosul de fructe

200 gr fructe de padure (puteti inlocui si cu sos de ciocolata)

Zahar (4 linguri)

Si, vedetele absolute, croissantele bufante cu unt.

 Pentru spuma de mascarpone amestecam galbenusul cu zaharul, adaugam mascarpone, iar albusul batut bat cu zaharul il punem la sfarsit, mixand usor ca sa nu isi piarda din volum. Dati compozitia la frigider si pregatiti sosul, incalzind fructele pe foc mic cu zaharul, pana acesta se topeste. Pe croissante am mai pus putin unt si le-am incalzit doua minute la cuptor, le-am cadorisit cu spuma de mascarpone si sosul de fructe. Putin zahar pudra pentru acel finish touch  si da, da, da, experienta asta se va repeta. 

Probably not as soon as you might think, pentru ca de cateva zile incerc sa renunt la orgiile culinare cu care m-am obisnuit si sa mananc a little more light and healthy, ca sa ma mai scap de kilogramele in exces. Iar excesul, sa ma credeti pe cuvant, e exagerat de exagerat. Desertul a fost inlocuit cu exercitiile cardio la sala, dar... trebuie sa marturisesc: doua-trei patratele de ciocolata neagra pe zi sunt pacatul la care nu cred ca voi renunta.

Beware the barrenness of a busy life - Socrate

Welcome back gift: Crostini cu mozzarella 

Sa tot fie vreo doua luni de cand nu am mai postat pe blog. Nu am fost in nici o megavacanta, asa cum ar fi trebuit si cum era si planificat, ci s-au intamplat o gramada de lucruri, la fel ca in fiecare vara din ultimii doi ani, care ne-au rapit din bucuria estivala. Nu o sa intru acum in detalii, dar, ca sa nu va faceti prea multe griji pentru subsemnata, va spun ca nu au fost lovituri de lasat omul fara suflare, astfel ca repede, repede ne-am ridicat si ne-am gandit ca, cine stie, la anu' o fi mai bine, ca om face noi sa fie si ca se ocupa Cel de Sus sa le aranjeze pe toate. Pana una alta, pot sa va mai spun ca pofta de gatit nu mi-a pierit definitiv, dar nici nu a mai mers cuptorul la foc continuu, deh, de asta e vinovata si vremea de afara, nu doar starea mea de neputinta si tristete. Am facut, insa si exceptii. Ziua a trecut mai repede si mai cu zambetul pe buze si in suflet, decat de obicei, cand VIP guest a fost Dariana. Iaca ne-am pus noi asa intr-o zi de weekend, de pe la orele pranzului, pe-un ras si otzara de barfa nevinovata, de uitai de toate supararile, ca si cum n-ar fi fost. 

Ei, ce sa spun, cu o asa ocazie nici cuptorul nu putea fi lasat sa sufere in tacere, asa ca am inceput cu niste crostini cu mozzarella si niste bacon, ca pana la felul doi, aripioare picante cu ciuperci trase in unt, mai avea sa mai treaca ceva vreme de bunavoie si gangurit adolescentin, ca deh, (varsta) Dariana isi permite, iar eu imi permit cu ea. Iar cum pufoshenia (de Dariana) e mare amatoare de surprins momente interesante (cand vine vorba de mine sunt, de obicei, momente penibile, ca am obiceiul de a ma uita ca magarul la poarta noua la obiectivul atotvazator), sesiunea foto a durat ceva timp, iar vedeta a fost, desigur, SuperMaxi.

Care Maxi, ca un veritabil super-catel a pozat in ipostaze care mai de care mai interesante. Mai sus il puteti observa in postura de Sherlock Dog, fumand pipa.  

Dar sa revin la crostini. La fel ca si in cazul bruschetelor, avem nevoie de cateva felii de paine, putin ulei de masline, un catel de usturoi, mozzarella si bacon. Asta e doar o varianta, ca puteti inventa pentru topping cam orice va pofteste inima. bagam feliile de paine stropite cu ulei la cuptorul incins pentru circa trei minute, dupa care le scoatem, le frecam bine cu usturoiul taiat in jumatate si pe partea care este prajita adaugam toppingul. Le mai lasam la cuptor pentru 4-5 minute si gata. Bune, rapide, crocante. Photo credit-ul merge, of course, tot la Dariana. 

Am incheiat, apoteotic, ca doua scrofite ce suntem, cu banane caramelizate si inghetata, si am promis sa ne vedem pretty soon, ca se cere un remake cat mai R.P.D. Aha. 

PS. Nu prea ma pasioneaza pe mine postatul de citate, dar asta chiar e raspunsul la intrebarea celor care se gandeau ce naiba s-o fi intamplat de nu mai postez nimic.

BON APPETIT!

I'm a sinner

Cartofi noi prajiti

E vorba mai degraba de o confesiune, decat de o reteta, ca ce mare filosofie poate fi in a praji in baie de ulei niste cartofi micuti si dulci ca o poveste din copilarie. Acestia sunt cu siguranta cartofii mei preferati. E o treaba destul de migaloasa curatarea lor, dar merita. Trebuie despielitati cu un cutit, pana vi se fac degetele maro. Asta daca nu folositi manusi. Uneori ii si fierb un pic inainte, deoarece se da pielita mai usor jos, dar parca in varianta aceasta sunt chiar si mai gustosi. Deci, dupa ce am pritocit bine cartofii, i-am spalat si i-am scaldat in o lingurita generoasa de sare de mare grunjoasa si i-am lasat sa se odihneasca zece minute, dupa care i-am repezit in baia de ulei incintata si i-am lasat sa-si faca de cap vreo 20 de minute, la foc molcolm, iar, spre sfarist, mai iutit, ca sa se coloreze delicioseniile si sa prinda crusta aceea pacatoasa. 

Au mers perfect cu pui picant la rotisor (aici vine o alta confesiune) marca Auchan, ca era graba mare si foamea netarmuita. Sa nu uit de vinul rosu care a incununat toata afacerea si a incarcat constiinta bietului gurmand pacatos, care sunt, si mai mult. Dar, hai, ca nu-i chiar asa rau. Nu se intampla atat de des astfel de dezmat, ca doar e vara, cald, iar casul si rosiile sunt la putere. 

BON APPETIT!

Italian job: Ti-ra-mi-su

Tiramisu

Nu cred sa existe crema mai buna, din capitolul super-mega-rapide, cum este cea de tiramisu. Mie mi s-a parut o adevarata desfatare si, cu siguranta, isi va face simtita prezenta si in torturi. Tiramisu nu este tiramisu, daca nu are mascarpone. Asta sa fie clar si sa nu care cumva sa folositi creme din acelea la plic sau frisca vegetala, pentru ca nu veti obtine nici pe departe ceea ce trebuie. Nu o sa va mai tin mult de vorba, ci o sa trec la reteta propriu-zisa, care nu va va lua mai mult de 20 de minute. Garantat! Eu am facut tiramisu la cupa, deoarece mi s-a parut mai comod si am folosit:
Un pachet de piscoturi
150 ml espresso indulcit cu putin zahar
3 galbenusuri
4 linguri de zahar
500 gr mascarpone
Lichior Kahlua (3 linguri) 
Cacao
Galbenusurile se freaca bine cu zaharul, iar cand s-a omogenizat compozitia se adauga mascarpone.

 

Se amesteca bine, pana devine cremoasa si se adauga lichiorul Kahlua, daca doriti. Mie imi place foarte mult Kahlua, un lichior aromat de cafea, pe care nu pierd nici o ocazie sa-l folosesc. 

 Piscoturile se inmoaie in cafea si se asaza in straturi in castronele. 

Peste am asezat un strat generos de crema, inca unul de piscoturi, of course, si din nou crema.  Am pudrat cu cacao si am mancat cu multa pofta.

BON APPETIT!

Aventuri culinare

Targ de produse traditionale la Arad

Am fost in weekend la Arad. Am aflat de pe blogul Bucatarului maniac de un targ de produse traditionale la Arad si ne-am zis ca nu ar fi rau sa facem un drum pana acolo, mai ales ca la Timisoara sunt cam rarisime astfel de evenimente. O sa va spun inca de la inceput ca nici cel de aici nu mi-a facut o impresie prea grozava. Localizat in centrul orasului, in Parcul Eminescu, targul ne-a primit cam anost cand am ajuns noi acolo, sambata, pe la ora 12. Am zis asadar sa mai dam o raita prin centru, mai ales ca mare bai e cu afurisitele alea de parcometre, pentru care iti trebuie monezi de 50 sau de 10 bani, astfel ca trebuie sa te milogesti de vanzatorii de ziare sa te ajute cu maruntis. Cand ne-am reintors, lucrurile se mai dezmortisera astfel ca in prim plan era o taraba cu pita de Pecica, mandra si infoiata, asa cum ii sade bine unei paini cu adevarat traditionale, despre care se spune ca ar fi fost inventata inca de pe vremea dacilor si care, din cate stiu eu, este marca omologata. 

Erau si ceva galuste slovacesti in meniu, dar nu erau gata, astfel ca nu am gustat. Mi s-a parut, insa, foarte misto faptul ca galustele erau executate de Clubul Orasenesc al Pensionarilor Nadlac. 

Au urmat nelipsitele gratare, mici si bere la halba, in spirit traditional al consumatorului contemporan. Deci, pas!

Nu au lipsit, desigur, "traditionalele" E-uri.

Restul nu am mai apucat sa pozez, din vina de baterii exhaustate. Pot sa va spun, insa, ca am gasit o batranica tare draguta cu branzeturi. Cas de oaie - 18 lei (putin cam piperat, zic eu, avand in vedere ca in pietele din Timisoara se gaseste, in aceasta perioada, la 15-16 lei/kg) si cascaval de casa - 25 de lei/kg. Megasurpriza a fost insa branzica liptai, din care eu nu am mai mancat niciodata pana acum. Mi-a dat sa gust si mi s-a parut cam gretoasa, pe moment. Cand am apucat sa-i savurez aroma, dupa cativa pasi, si am vrut sa cumpar din bunatatea suprema, era prea tarziu, deja se vanduse ultimul kilogram, caci tanti nu avea prea multa in acel moment. Dar nu-i bai, o sa sondez piata si o sa gasesc eu si pe la noi asa ceva. Nu o sa va mai povestesc de taraba cu hot dog, care trona chiar in mijlocul targului, ci o sa va arat cu ce m-am intors eu acasa. Putin, dar bun.

(Not so) Green Day

Broccoli gratinat

Mult verde nu strica, dar nu stiu cum la noi in farfurie ajunge sa fie tot mai putin. Sa nu ma intelegeti gresit, nu imi fac un titlu de glorie din asta, ba din contra. Merg la magazin sau piata, cumpar legume pline de vitamine, fibre si sanatate si le transform tot in porcisme. De ce nu pot si eu sa fiu ca nemtii? Sa mananc legumele doar un pic aburite langa o pata invizibila de carne pe farfurie? Sau ca japonezii? Sa le mananc crude, inmuiate in putin sos de soia? Sau ca italienii? Doar un pic tarate prin tigaie, cat sa rozi pe ele ca pe grisine? Nu spun ca nici ca nu se mai intampla sa le mananc si asa, dar rar, prea rar. Asa a patit si saracul broccoli. Vesel, de s-a inverzit mai ceva ca un lan de grau iesit de sub omat, dupa ce a iesit de sub un dus scurt cu apa fiarta, s-a trezit acoperit cu un strat gros de calorii: smantana, cascaval, oua, sunca de Praga. Nu o sa mai insist, ca mi-e ca va tai toata pofta de broccoli gratinat si atunci ce scop ar mai avea acest material. 

Ingrediente

Emmentaler

Cascaval 

Oua

Smantana

Sunca presata

aaaaa, da, era sa uit.

Si un broccoli. 

In primul rand, trebuie sa fierbeti niste apa in care se va imbaia broccoli (500 gr) pentru maximum doua minute, cat sa devina verde-verde. L-am lasat sa se scurga bine si l-am asezat in vas.

Branzeturile (cam 300 de grame) le-am dat pe razatoare, dupa care le-am amestecat cu doua oua, 300 gr smantana si vreo 200 gr de sunca presata taiata in feliute subtiri. Am adaugat si niste sare si piper si le-am facut patura peste broccoli.

Chestiunea in cauza a zabovit la cuptor cam 40 de minute, dupa care a iesit bronzata si fierbinte, asa cum ii sade bine intr-o zi de vara.

 Si a aterizat direct la noi in farfurie.

 

BON APPETIT!