Viata la tara

Purrrrrrrfect fried potatoes si ratoiul turbat
Vroiati o salata simpla, frumoasa si sanatoasa? Multa verdeata si fructe proaspete? Nu merge intotdeauna asa. La tara. V-am povestit si aici de bunica mea, Silvia. Sta la Rogova. O comuna din Mehedinti. 23 de kilometri de Drobeta Turnu Severin. Intr-adevar, mai putin conteaza locul si mai mult ce se intampla acolo. 
Acolo se intampla o frumoasa gradina, cu ratuste blande si dragute. Aaaa, nu v-am povestit inca de pitbull-ratoiul Nucu? Asta ar fi o poveste in sine si daca nu o sa va plictisiti o sa va spun. 
Introducere. Nucu are vreo patru ani. A fost adus, impreuna cu partenera sa de viata, Nuca, intr-o iarna friguroasa de o vecina a bunicii mele, drept cadou pentru stranepotii care isi petreceau acolo vacanta. Stranepotii sunt Ani si Ionut. Nucu era schiop. Speranta lui de viata a fost estimata la maximum o saptamana. Nucu mergea doi-trei pasi pe cuvertura din lana (da, ati inteles bine, Nucu si Nuca vietuiau in varful patului, in camera de gatit, pe care noi o numim frizerie. Stiu, suna ciudat, despre asta o sa va povestesc, insa, altadata) si pica in cioc. Nucu nu a murit. Si-a invins soarta si traieste si in zilele noastre. 
Tineretea. Ce s-a intamplat intre timp cu ratoiul cu dizabilitati locomotorii, cu Nucu care mergea ca nuca-n perete? Ei, bine, s-a transformat intr-un pitbull. Nucu isi apara si mosia si nevoile si neamul cu o ferocitate demna de cel mai bine dresat caine de paza. Din pacate, uneori, nu distingea prietenul de dusman, motiv pentru care ne-am ales si noi, astia care dam mai rar pe acolo, cu cateva semne de "bun venit" de la Nucu. Suna amuzant, stiu. Dar as vrea sa va vad pe voi alergand prin curte, cu un ratoi turbat dupa voi, care sta agatat de turul pantalonului si nu se lasa pana nu te ascunzi in spatele unei usi inchise. 
Mai ceva ca un cerber, Nucu pazeste masa. Sta linistit pana te asezi pe scaun, dupa care te atentioneaza (da, tot cu o muscatura) ca e si el acolo undeva si ca asteapta sa primeasca din mancarea ta. Pufi, catelul care e liber in curte (despre catei o sa va povestesc tot intr-o postare viitoare) sta la distanta. Nucu e respectat. Singurul lui sef este bunica. Slaba si apasata de griji, in ochii lui Nucu ea este tartorul principal. 
"Nucuuuuuuu, fir-ai tu al naibii sa fii, pleaca de acolo ca te omor!". Nucu se supune. 
In vremurile noastre. Dupa vreo trei ani petrecuti in curtea noastra, a oamenilor, in tihna si buna traire, alaturi de Nuca, cuplul fericit a dat nastere la mai multe randuri de urmasi. Multi au ajuns si la mine in oala, dar Nucu nu trebuie sa stie. Intelegeti voi de ce :D. Intr-un final, Nucu a ajuns in curtea orataniilor. Acolo nu mai e sef. Copiii lui, sange din sangele lui, il jumulesc de cate ori au ocazia, in special daca atenteaza la partea feminina. De cele mai multe ori, adversarii lui Nucu ajung cu capul sub ghilotina. Tot nu si-au invatat lectia. 
Acum imi este insa mila de el. Nu mai e el spaima noastra, acum, cand intram in curtea lui vine vesel si se gudura precum un caine pe langa noi. E din rasa leseasca si gafaie mai ceva ca un sportiv la maraton. Il luam in brate si il pupam. Nu mai are pic de orgoliu ratosesc in el. Dar noi il iubim. Nucu nu va ajunge niciodata in oalele noastre, nici consoarta lui. Ratoiul turbat va muri de moarte buna. 
Despre cartofi.Sa va mai spun si de cartofi? La tara, viata nu e cu paste al dente, somon sau muguri de soia, viata e cu munca si mancare satioasa. Cartofii astia sunt din ""hal'an", adica de anul trecut si exista doua optiuni de preparare. Ori va chinuiti si ii curatati cu un cutit bine ascutit de coaja aproape stafidita, ori ii fierbeti inainte si se curata mai usor. Eu am ales prima varianta si va sfatuiesc sa faceti si voi la fel, pentru ca astfel isi pastreaza aroma. Acesti cartofi, desi piperniciti, sunt cei mai buni. Bunica mea nu ii stropeste cu nimic, aduna toti gandacii cu mana, ca sa nu foloseasca chimicale. Sunt in editie de lux, limitata, pentru ca asa o munca se poate face doar pe o suprafata restransa, in gradina din spate. Ca sa fie elevati la adevarata valoare, se prajesc intr-o baie de untura, pana devin rumeni si crocanti, cu un miloc dulce si pufos. Cu branza proaspata, grasa (din aia de la nasu' Gogu, de o intinzi pe paine), rosii de gradina si o paine proaspat scoasa din test e mai ceva ca... nu stiu unde, ca nu am grad de comparatie pentru un asemenea desfat. 

Comentarii

  1. Sa traiasca bunica Silvia,ratoiul Nucu si doamna Nuca si sa nu il uitam pe nasu Gogu care aduce branza!Toate cele bune si multumim de poveste,tare te unge la suflet!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult, Angela! Ma bucur ca ti-a placut. Spun si eu la fel, sa na traiasca toti!

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga mea , am savurat povestirea ta minunata !:))
    Ma bucur ca ma descoperit blogul tau !
    Sa-ti traiasca familia minunata si toate sufletelele nevinovate !:)

    Weekend fain !

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu ma bucur ca ti-a placut si ca te-ai alaturat povestilor mele. Multumesc de urari!

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi plac povestile tale! Felicitari, ai dar!

    RăspundețiȘtergere
  6. Very informative, keep posting such good articles, it really helps to know about things.

    RăspundețiȘtergere
  7. I really appreciate your professional approach. These are pieces of very useful information that will be of great use for me in future.

    RăspundețiȘtergere
  8. I seriously consider this site needs much more attention.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare